Cu un premiu UNITER pentru 𝘾𝙚𝙖 𝙢𝙖𝙞 𝙗𝙪𝙣𝙖̆ 𝙖𝙘𝙩𝙧𝙞𝙩̦𝙖̆ 𝙞̂𝙣 𝙧𝙤𝙡 𝙨𝙚𝙘𝙪𝙣𝙙𝙖𝙧, obținut de 𝗦𝗶𝗹𝘃𝗮𝗻𝗮 𝗡𝗲𝗴𝗿𝘂𝘁̦𝗶𝘂 pentru rolurile Mama și Naratoare, și o nominalizare la categoria 𝘾𝙚𝙡 𝙢𝙖𝙞 𝙗𝙪𝙣 𝙩𝙚𝙭𝙩 𝙧𝙤𝙢𝙖̂𝙣𝙚𝙨𝙘 𝙢𝙤𝙣𝙩𝙖𝙩 𝙞̂𝙣 𝙥𝙧𝙚𝙢𝙞𝙚𝙧𝙖̆ 𝙖𝙗𝙨𝙤𝙡𝙪𝙩𝙖̆ în cadrul galei de anul acesta, 𝗣𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗶 este un spectacol emoționant și plin de umor, care transformă o poveste copilărie și familie într-o oglindă a propriului nostru trecut.
𝗦𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮𝗰𝗼𝗹 𝗿𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮𝘁: 12+
Șase actori din București spun povestea Ioanei, o fată care a crescut în Slatina anilor ‘80 și ‘90. Cu toate că niciunul dintre actori nu a fost vreodată în Slatina, iar majoritatea nici nu se născuseră în acea perioadă, viața lor personală se împletește treptat cu cea a protagonistei și a familiei acesteia.
Cu toate că este inserată cu multe momente comice și cu referințe culturale și istorice din anii ‘80-‘90, povestea Ioanei este una sensibilă. Este cea a unui copil prins între problemele părinților și nevoia de a se simți iubită de aceștia.
„M-a fascinat din start ideea de a spune o poveste atât de comună și recognoscibilă despre propriul nostru trecut, văzut prin ochii unei familii simple din România. Microuniversul familiei Negrilă naște un spectacol care ne invită pe toți la un exercițiu de introspecție a propriului nostru microunivers numit familie, copilărie, părinți, prieteni și locuri uitate din trecut. A fost un privilegiu să intermediez, prin acest spectacol, întâlnirea dintre publicul din București și textul Dianei Bădica, jucat de cei 6 minunați actori care vă vor face sa ieșiți altfel din sala de spectacol.” – Cristian Ban, regizorul spectacolului.
𝗣𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗮̆𝘁𝗼𝗿: Teatrul Metropolis București
𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝘁̦𝗶𝗲: Teo Dincă, Marius Florea Vizante, Silvana Negruțiu, David Drugaru, Vlad Pânzaru, Maria Alexievici
𝗥𝗲𝗴𝗶𝗲: Cristian Ban
𝗦𝗰𝗲𝗻𝗮𝗿𝗶𝘂 𝗱𝗿𝗮𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰: Diana Bădică și Cristian Ban (cu contribuția actorilor), după romanul Dianei Bădică
𝗦𝗰𝗲𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲: Andreea Săndulescu
𝗔𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗿𝗲𝗴𝗶𝗲: Nora Zamfir
𝗟𝗶𝗴𝗵𝘁𝗶𝗻𝗴 𝗱𝗲𝘀𝗶𝗴𝗻: Vlad Lăzărescu
𝗗𝘂𝗿𝗮𝘁𝗮̆: 1h 40 min
You may also like the following events from SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului - Constanța: